Antidepresive pentru copii

little-girl-with-pillsFoarte puține lucruri din lume se compară cu dragostea pe care un părinte o are pentru copilul său. Părinții ar face orice să-și apere copii și sunt ingrijorați mai ales când vine vorba de sănătatea lor pentru că nimic nu-i face să pară mai neputincioși. Această grijă naturală este speculată de marile companii farmaceutice în a împinge medicamente care nu sunt destinate copiilor, decât ca ultimă soluție, părinților care nu vor decât cei mai bun pentru puiuții lor.

Un studiu a descoperit că rata cu care doctorii au prescris medicamente antidepresive pentru copii a crescut cu 30% în ultimii 10 ani. Asta în ciuda unui număr crescut de studii și cercetări care au apărut în ultima vreme și care arată că acest tip de medicamente sunt ineficiente și pot avea efecte secundare grave. Studiul a fost efectuat pe 360 de mii de pacienți, cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani, din Țara Galilor, unde s-a găsit o creștere cu 28% a antidepresivelor prescrise pentru copii. Acest lucru a ridicat o temere asupra prescrierii de medicamente pentru adolescenți, pentru lucruri banale ca tristețea sau stări emoționale.

Curios este faptul că, în timp ce numărul de medicamente prescrise a crescut, cazurile diagnosticelor raportate de depresie au scăzut, ceea ce sugerează că doctorii s-ar teme să eticheteze tineri ca având o tulburare mentală. Fetelor le sunt prescrise de 3 ori mai des antidepresive decât băieților, iar cei care provin din familii sărace au o șansă dublă față de cei care au o situație materială bună. Creșterea prescripțiilor a fost cel mai pronunțată la adolescenți, în timp ce la cei cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, prescripțiile au avut o rată stabilă.

Dr. Ann John, cea care a condus cercetările a afirmat că principala îngrijorare este dacă se prescrie un medicament având un motiv întemeiat. Dezbatere este dacă nu cumva se prescriu medicamente doar pentru tristețe sau nemulțumire care sunt sentimente normale ce fac parte din experiența umană, din experiența creșterii unui copil.citalopram

O problemă descoperită de cercetători este prescrierea medicamentului numit citalopram, pentru tratarea depresiei la adolescenți, chiar dacă indicațiile de sănătate publică sfătuiesc
împotriva acestui lucru. Citalopram este cunoscut pentru toxicitatea sa dacă se ajunge la supradoză, iar avertizările legate de acest medicament au fost date încă din 2011. Dr. Ann John a adăugat că o treime din total medicamentelor prescrise au fost administrate celor care aveau 18 ani. Dintre toate medicamentele, numai fluoxetin, cunoscut sub numele comercial de Prozac, a dat rezultate la copii.

După spusele dr. Ann John, citalopram ar trebui administrat copiilor numai în cazul terapiei comportamentală cognitivă, unde fluoxetine nu a fost eficient, iar pacientul ar trebui să fie monitorizat constant. Dr. John a admis că prescrierea acestor medicamente pentru copii nu este ideală.

Efectele secundare al citalopramului pot include hepatita, palpitații ale inimii, hemoragie, agresivitate, amnezie, euforie, anxietate. Sunt speculații că acest medicament a cauzat sinucideri în trecut.

Dr. John a concluzionat că medicii trebuie să distingă între depresie și doar o stare emoțională; între cei care necesită terapie psihologică, cei care necesită încurajări și cei care au nevoie de tratament medicamentos.

Pentru depresie industria farmaceutică vor să dea impresia că medicamentele sunt singura opțiune de terapie valabilă. Însă o analiză publicată anul acesta a arătat că acizi grași omega 3 pot reduce simptomele de depresie majoră. Examinând 13 cercetări controlate ce au însumat 1233 de participanți, cercetătorii au descoperit că doze mari de acid eicosapentanoic (EPA, o componentă a acizilor grași) sunt benefice. Prin contrast, multe medicamente brevetate de marile companii farmaceutice cum ar fi, GlaxoSmithKliine, AstraZeneca, Pfizer, Merck sau Sanofi nu au avut succes, companiile renunțând să mai caute formule noi de antidepresive. Pentru medicamentele deja existente, s-a demonstrat că ele fac mai mult rău decât bine, iar piața de antidepresive ascunde multe lucruri față de publicul larg. Prin capacitatea lor de a altera chimia creierului, acestea sunt capabile de a cauza ostilitate, agresivitate, manie, violență și pot duce până la suicid.

http://www.independent.co.uk/news/science/antidepressants-childhood-children-use-statistics-30-per-cent-10-years-unhappiness-a7231756.html

Epuizarea organismului de micronutrienți: un secret al industriei farmaceutice

colored-pillsUn studiu nou apărut arată că folosirea pe termen lung a medicamentelor antiepileptice pot duce la un risc sever de deficiență de vitamina D. Publicat de jurnalul medical ”Epilepsia”, studiul a arătat că în ciuda unui trai dus la tropice, unde soarele este din abudență, o proporție mare a copiilor din Malaezia, ce prezintă epilepsie, sunt sub riscul unei deficiențe de vitamina D. Efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Malaya, acest studiu pune întrebări serioase asupra eșecului permanent al sistemului nostru de sănătate, în a adresa lipsa micronutrienților din organismul nostru.

Acest studiu a examinat 244 de copii cu epilepsie, cu vârsta între 3 și 18 ani, care urmau o medicație împotriva acestei condiții de mai mult de un an. Cercetătorii au găsit că 55% dintre ei prezentau o deficiență de vitamina D, iar la alți 48% nivelele erau considerate insuficiente. Aceștia au recomandat ca strategie de combatere, o dietă cu suplimente de vitamina D și o expunere la soare.

Cel puțin 150 de medicamente generice pot cauza epuizarea micronutrienților

Medicamentele împotriva epilepsiei nu sunt singurele tipuri de chimicale farmaceutice care duc la epuizarea micronutrienților din corpul nostru. Un număr mare de dovezi științifice există acum care arată că cel puțin 150 de medicamente obișnuite cauzează această scădere a nutrienților. În unele cazuri, cum ar fi cel al aspirinei, care scade nivelul vitaminei C, acest lucru se știe de peste 80 de ani.

Un raport publicat în 1936, de Amy L. Daniels și Gladys J. Everson, din partea Departamentului de Nutriție a Universității de Stat din Iowa, Statele Unite, descrie acum administrarea de aspirină copiilor a fost urmată de eliminarea de vitamina C, prin urină. O investigație condusă de J.D. Keith și Evelyn M. Hickmans, de la spitalul de copii din Birmingham, Marea Britanie, a ajuns la concluzii similare. Lucru cel mai notabil este că aceste două lucrări au fost publicate doar la câțiva ani de la descoperirea vitaminei C.

Alte categorii de medicamente care s-a demonstrat că epuizează nivele de nutrienți din organism includ: antiacidele, antibioticele, antiinflamatorii, antiretrovirale, beta blocantele, statinele, contraceptivele, corticosteroizi, medicamentele pentru diabet, diureticele, medicamentele pentru gută, laxativele, antidepresivele, medicamentele pentru ulcer și altele.syringe_glove

Epuizarea nutrienților crește profitul industriei farmaceutice

De ce nu există semnale de alarmă în legătură cu aceste efecte pe care medicamentele farmaceutice le au asupra pacienților? Un motiv este și pentru că mulți medici au fost privați intenționat de aceste informații. Omisia lor din curriculum școlilor medicale nu este un accident. Epuizarea nutrienților este unul din cele mai mari secrete ale industriei farmaceutice. Ei sunt conștienți că o deficiență de vitamine, minerale, aminoacizi și de alți micronutrienți specifici este principala cauză a producerii majorității bolilor din ziua de azi. O continuă dezinformare asupra acestui lucru protejează afacerea lor de peste un trilion de dolari pe an. Prea des aceste situații pentru pacienți duc la o agravare a sănătății acestora. Când unei persoane care este deja bolnavă, i se administrează medicamente care îi scade nivelul de nutrienți din organism, condiția acesteia se înrăutățește. Ca răspuns, i se prescriu și mai mult medicamente care la rândul lor scad și mai mult nivelul nutrienților. Putem vedea cum epuizarea nutrienților cauzează un cerc vicios ce umflă profiturile industriei farmaceutice. Dar nu trebuie să fie așa.

De la descoperirea primelor vitamine, mai mult de un secol în urmă, micronutrienții esențiali au fost cel mai mare pericol la viabilitatea pe termen lung a industriei farmaceutice. Astăzi, cu un număr mare de persoane având acces la informații despre terapiile naturale de control al bolilor, ne apropiem de punctul în care putem să schimbăm modul în care umanitatea acționează în combaterea bolilor; nu numai prin ameliorarea simptomelor, dar mai ales prin prevenirea bolii. Dacă destui dintre noi vor dori acest lucru, întrebarea care se va pune va fi nu dacă se va întâmpla acest lucru, ci când.

http://www4.dr-rath-foundation.org/Newsletter/articles/Drug-induced-nutrient-depletion-one-of-the-pharma-cartels-biggest-secrets.html

 

Raportările din mass media pozitive asupra terapiilor naturale: încă excepții, nu normalitate

 

mediaÎntr-un articol recent din Daily Mail se prezenta cum un doctor care a suferit de scleroză în plăci. Timp de 17 ani, a reușit în cele din urmă să învingă boala și să nu mai aibă nici un simptom, după ce a urmat un plan în 7 pași, bazat pe terapii naturale. Axat pe schimbări ale dietei și ale stilului de viață, inclusiv folosirea de suplimente nutritive, articolul descrie programul lăudat de experții în scleroză în plăci ca o descoperire salvatoare de vieți. Este păcat însă că asemenea articole sunt încă relativ rare în mass media populară.

Dacă privim într-o lumină pozitivă, este bine când terapiile naturale sunt publicate de un ziar care are un tiraj de peste 1.5 milioane de exemplare. Daily Mail este și cel mai vizitat ziar online, cu peste 200 de milioane de vizitatori unici lunar. Articolul va fi vizualizat de multă lumea de pe întreg globul.

Însă, în momentul de față, comparând cu articolele prezentate de mass-media asupra noilor medicamente ”minune”, relatarea pozitivă asupra remedilor naturale este mai degrabă excepția, decât regula. Și chiar și atunci când sunt publicate, asemenea știri sunt deseori însoțite de avertismente precum ”cercetări mai amănunțite sunt necesare”. Mai mult, pentru fiecare știre despre terapii naturale pe care media de largă circulație le publică, sunt multe altele care sunt ignorate.

Un exemplu sunt studiile științifice ale Dr. Rath și ale Dr. Niedzwiecki. În acest moment sunt peste 100 de studii de medicină celulară publicate în jurnale medicale de prestigiu, efectuate de cercetători din cadrul Institutului de Cercetare Dr. Rath. În domeniul cancerului, munca lor a dus la descoperiri importante și ei au demonstrat că prin metode naturale se pot bloca mecanismele cheie care fac din cancer, o boală așa de periculoasă. Cu toate acestea, mass-media a ignorat complet acest lucru. Și nimic nu a fost întămplător.Cancer Books_RO copy

De-a lungul anilor, Fundația noastră a fost martoră la cum mass-media a refuzat categoric să publice anumite informații, chiar dacă se știa că informația prezentată era corectă. Dovezi științifice asupra propietăților curative ale unor terapii naturale ce nu pot fi patentate, precum și dovezi istorice ce ar putea să afecteze viabilitatea financiară a industriei farmaceutice au fost ignorate.

De menționat că două publicații de prestigiu, New York Times și London Times, nu au respectat acest blocaj informațional, ambele publicând știri pe care alte ziare le-au refuzat. Însă în mare parte, din ce în ce mai mulți oameni își dau seama că mass-media nu este decât o portavoce pentru cei care susțin status quo-ul.

Așadar, în timp ce publicarea de către Daily Mail a recuperării profesorului George Jelinek, de scleroză în plăci, este un pas în direcția bună, sunt nenumărate alte recuperări folosind tot terapii naturale, ca de altfel și alte descoperiri medicale în zona de vitamine și nutriție, de care mass-media nu ne-au spus.  Până când acest lucru nu se schimbă, site-uri ca cel al Fundației noastre, vor fi singurele metode de informare a paciențiilor care caută alternative naturale sigure și demonstrate științific că funcționează, la industria farmaceutică și medicamentele lor periculoase.

http://www4.dr-rath-foundation.org/Newsletter/articles/Positive-media-reports-on-natural-health-therapies-still-the-exception-not-yet-the-rule.html

De ce Industria Farmaceutică nu vrea să se afle despre epidemia de opioide

OpioidsEpidemia de opioide, încurajată de industria farmaceutică, ar putea să fie o păcăleală la fel de mare, asemenea crizei imobiliare din 2009.

Epidemia de prescriere a opioidelor nu este așa de nouă pe cât s-ar putea crede. A început când industria farmaceutică a început să promoveze opioide ca Oxycontin, distribuind până la 9 milioane de pastile în primele 6 luni. Însă mass media a început să vorbească despre practicile industriei farmaceutice, cum i-a făcut pe oameni să fie dependenți de opioide și de heroină, cum FDA i-a ajutat cu aprobări suspecte și cum, în special oamenii săraci sunt victimele acestei epidemii. Când se adună tot, epidemia de opioide inițiată de industria farmaceutică este una din cele mai mari înșelătorii făcute în istoria recentă.

Pacienții dumneavoastră nu vor deveni dependenți!

Când Purdue Pharma și alte companii farmaceutice au început campanii de promovare agresive, pentru folosirea opioidelor și în cazul unor dureri minore, aceștia au promis că lumea nu va deveni dependente de ele. Deja trecuseră decenii când un control sever al narcoticelor era obligatoriu. Mulți din doctorii absolvenți de medicină și pacienții lor nu-și aminteau de dependența de opiacee care fusese prevalentă în anii 30, 40 și 50, de faptul că multe din trupele americane din Vietnam erau dependente de heroină și de localurile de opium din America de la începutul secolului 20. Industria farmaceutică a mizat pe memoria scurtă a oamenilor pentru a le promova și pentru alte dureri, nu numai pentru intervenții chirurgicale, accidente, tratamente ale cancerului sau pacienți în stare terminală a unei boli.

Această dezinformare este susținută de promovări perverse  de către ”utilizatori”, care au spus că principala problemă este neințelegerea opioidelor de către media și un control prea strict asupra pastilelor (în fond, dependența nu se manifestă decât atunci când nu mai ai produsul de care ești dependent). Acești apărători vocali sunt rezultatul campaniilor făcute de industria farmaceutică de a trata durerile de spate cronice și alte afecțiuni ce nu puneau viața în pericol, cu opioide. Acum 20 de ani, nici una din afecțiunile acestea nu necesitau astfel de tratament și nici nu mureau între 40 și 52 de oameni pe zi, din cauza opioidelor.

Nu există nici un studiu care să demonstreze că prescrierea pe termen lung al opioidelor pentru durerea cronică de spate este eficientă, însă există dovezi că ar inrăutății situația.opioids side effects

Între anii 1996 și 2002, Purdue Pharma a sponsorizat peste 20.000 de programe educaționale și a lansat o campanie de a încuraja folosirea opioidelor pe termen lung pentru orice durere cronică, în afara celor cauzate de cancer. Printre cei sponsorizați se aflau și societăți cu influență în lumea medicală, grupuri de pacienți și alte organizații care și-au declarat sprijinul pentru un tratament mai agresiv asupra durerii prin folosirea opioidelor.

Societatea Americană de Geriatrie s-a alăturat companiei de susținere a epidemiei de opioide. În 2009, și-a schimbat normele de prescriere a medicamentelor pentru a se putea recomanda opioide ”tuturor pacienților cu dureri moderate sau severe”, înainte unor medicamente ce nu aveau nevoie de prescripție, cum ar fi ibuprofen sau naproxen. Jumătate din experții din comisii avuseseră legături financiare cu companiile producătoare de opioide, fuseseră plătiți să țină conferințe, fuseseră angajați ca și consultanți când s-a produs schimbarea normelor. Grupul de studii din cadrul Universității Wisconsin a promovat o folosire mai liberă a calmantelor de durere narcotice, după ce a luat 2.5 milioane de dolari de la producătorii acestor medicamente.

Un ghid ”al durerii” a fost promovat de Societatea Americană de Geriatrie și finanțat de Janssen (producător al Duragesic, Ultram și Nucynta). Acesta susținea că opioidele ”permit pacienților care suferă de durere de spate cronică, să revină la muncă, să alerge și să facă sport” și mai descria că grijile unor pacienți că ar trebui mărită doza de opioide odată cu trecerea timpului ca fiind un mit. Acest ghid omitea riscurile acestui tip de medicamente însă arăta ”dezavantajele” pentru ibuprofen (Advil) și naproxen (Aleve), două medicament care nu aveau nevoie de prescripție pentru a fi luate și erau concurenți direct la cei care ”ajutaseră” financiar crearea ghidului. Este adevărat că acestea puteau cauza sângerări stomacale. Dar opioidele puteau cauza dereglări hormonale, constipație, o scădere a sistemului imunitar, risc crescut de fracturi, risc al bolilor de ficat și rinichi, probleme ale inimii, insomnii, probelme mentale și chiar moartea, pentru cei care le combină cu alte medicamente.

Un alt exemplu de ”lobbying” este al unui grup, finanțat de companiile farmaceutice numit IMMPACT, al cărui scop este de a ”îmbunătăți procesul, execuția și interpretarea studilor clinice ale tratamentelui pentru durere”. Un mod de îmbunătățire a acestor studii pe care acest grup le recomandă este de a elimina cei care nu tolerează un medicament anume, din testele clinice. Atât Purdue, cât și Janssen au recunoscut cât de folositor a fost acest grup lor. Desigur, ”imbunătățirea” procedurilor clinice reduce costul acestora și mărește șansa ca un medicament să fie aprobat.

De ce OxiyContin crează dependență și ucide

Unele pastile crează mai mare depedență decât altele iar diferența este dată de cât de mult rămâne în organism substanța respectivă. Când un medicament cu efecte euforice și psihologice (ca opioidele și benzodiazepinele) părăsesc corpul repede, există efecte de sevraj. Exemplu clasic a unui asemenea efect este mahmureala după alcool. Alcoolul părăsește corpul așa de repede că pot exista tremurături, anxietate sau chiar pierderi ale conștiinței. Xanax este considerat unul din medicamentele care dau cel mai ușor dependență, pentru că părăsește organismul uman cel mai repede: după doar 6 ore acesta este eliminat de corp și lasă o senzație de dependență.

Într-un articol recent din Los Angeles Times, în care s-au investigat mii de emailuri, documente de uz intern, raporturi de vânzări, înregistrări ale FDA, brevete înregistrate, deținute de Purdue, și alte articole, s-a arătat că dependența dată de Oxycontin funcționează în același mod. Compania de medicamente Purdue l-a promovat intenționat ca un calmant pentru 12 ore, ce necesită doar 2 doze pe zi. Datele au arătat că Purdue știa că acest lucru este o minciună, așa cum știau și reprezentanții de vânzări, pacienții, medicii și chiar autoritățile care trebuie să reglementeze medicamentele. În cel mai bun caz, Oxycontin înlătură durerea pentru o durată de 8 ore, pacienții suferind din nou după aceea, precum și de simptome de sevraj.

De ce Purdue nu ar recunoaște această falsitate și ar prefera ca în schimb să-și supună pacienții la durere, sevraj, dependență și pericolul unor doze mărite? Pentru că Purdue a înaintat actele de aprobare la FDA, pentru o pastilă de 12 ore, compania declarând că 12 ore era mai convenabil pentru pacienți. O doză mai mare față de doze mici, mai frecvent, însemnă mai mult profit pentru companie, chiar dacă acele doze mari pot să cauzeze decesul.

Dar cine este Purdue? Conform LA Times, o familie din New York, de doctori și filantropi, the Sacklers, a cumpărat compania Purdue în 1952. Principala sursă de venit a acestei familii până în 1952 a fost o pastilă, bazată pe morfină, pentru cancer numită MS Contin. Oxycontin a fost creat pentru a continua influxul de capital, odată ce brevetul pentru MS Contin a expirat și de asemenea, pentr a mări piața și la cei care nu sufereau de cancer. Într-o întânlire, reprezentanții Purdue declarau că nu vor ca Oxycontin să fie doar pentru durerea celor care suferă de cancer. Compania a câștigat 31 de miliarde de dolari în urma acestei manevre.

FDA a ajutat industria farmaceutică să vândă opioide

În timp ce la suprafață FDA (organismul guvernamental menit să controleze piața medicamentelor și nu numai, un fel de protecția consumatorului) pare să combată epidemia de opioide, de fapt a ajutat-o să se extindă. Când impactul acestei epidemii a devenit prea mare, FDA a răspuns prin retragere indicației de ”durere moderată„ de pe etichetele opioidelor, încercând să le restricționeze folosirea doar pentru dureri severe.  În timp ce opioide pe durate mai mari au fost create pentru a descuraja simptomele de sevraj ale celor care acționau repede (și pentru a proteja pacienții de deteriorare ficatului), dependenții de aceste substanțe au descoperit că și pe cele cu mai lungă durată puteau să le piseze și să le inhaleze ca heroina, pentru a-și face efectul mult mai repede. Odată cu creșterea epidemiei de opioide, industria farmaceutică s-a conformat directivelor FDA și a creat alte versiuni de Oxycontin și alte medicamente, mai puțin abuzabile, dar a continuat producerea versiunilor mai vechi. În aceeași zi, în 2013, în care FDA a anunțat noile restricții pentru Vicodin, acesta a aprobat medicamentul Zohydro, făcut din bitrartat de hidrocodon, care are un potențial de abuz de 5 până la 10 ori mai puternic decât Oxycontin. FDA a făcut lucrul acesta în ciuda avertizărilor multor grupuri medicale și de sănătate publică, chiar și împotriva avertizărilor propriului comitet consultativ.

În 2014, FDA a aprobat Tarrginiq ER, admițând în același timp că poate duce la supradoze și euforie. În 2015, a aprobat opioide pentru copii cu vârste de până la 11 ani. Opioide ca fentanyl, Actiq și Zydone, un hidrocodon cu acțiune lentă, nu stopează abuzurile iar oficiali de sănătate publică și experții în tratarea durerii sunt uluiți de comportamentul FDA în legătura cu problema opioidelor. În Martie, acesta a încurajat producătorii de opioide să dezvolte versiuni mai puțin abuzabile ale medicamentelor lor.opiod addiction

Într-o acțiune și mai suspectă, care mai degrabă încurajează consumul de opiode, decât îl stopează, la Congresul din Aprilie trecut, președintele Obama a semnat o lege care împiedică Departamentul Anti-Drog să ancheteze farmaciile și producătorii de medicamente care încurajează epidemia de opioide.

Victimele epidemiei sunt cele care suferă de durere

Victimele promovării industriei farmaceutice a opioidelor, cu ajutorul FDA, nu sunt numai cei care au devenit dependenți. Oamenii care suferă de dureri severe sunt considerați de multe ori dependenți și li se refuză opioidele, mai ales dacă aceștia provin din categoria de oameni săraci sau din minorități etnice. Un studiu a arătat că 46% dintre pacienții albi, au primit opioide pentru dureri de spate moderate sau severe, în comparație cu 39% dintre pacienții negri. Chiar și copiilor negri cu apendicită acută, o urgență dureroasă, li se dau mult mai rar opioide, decât celor albi, cu aceeași condiție. Iar în timp ce în vest, oamenii se luptă cu dependența de opioide, multe țări sărace nu au acces la ele.

http://www.alternet.org/personal-health/what-big-pharma-does-not-want-you-know-about-opioid-epidemic

 

Glucozamina considerată medicament

pain-in-jointsGlucoozamina este o moleculă de zahăr ce ajută la în procesul de sinteză a proteinelor și lipidelor. Ea este produsă în organismul uman prin sintetizarea fructozei și a glutaminei. În Statele Unite este cel mai folosit supliment alimentar care nu este mineral sau vitamină.

Deși Curtea britanică de Apel a decis că produsele ce conțin glucosamină cu valori de peste 1500 mg, pot fi vândute ca suplimente alimentare, aceasta a sfătuit agențiile medicale din Marea Britanie să investigheze mai amănunțit problema.

Producătorul farmaceutic chinez Blue Bio a efectuat acel apel pentru a avea produsele ce conțin glucozamină, la valor de peste 1500 mg, să fie clasificate ca medicamente. Apelul a fost făcut în 2014. Acest lucru ar face ca toate produsele respective să fie supuse unor controale mult mai riguroase și unor teste mult mai costisitoare, eliminând competiția pentru producătorul chinez. Deși decizia Curții de Apel se opune momentan declarării glucozaminei ca medicament, sfatul acesteia de a cerceta mai departe repune subiectul în discuție, pentru o posibilă schimbare a clasificării, în viitor.

La baza plângerii inițiale se află tot producătorul chinez, Blue Bio. Acestuia i-a fost acordată o licență de producere a sulfatului de glucozamină, pe tot teritoriul Uniunii Europene, de către Bruxelles. Suplimentele alimentare ce conține glucozamină sunt numeroase, atât în Europa, cât și pe glob, glucozamina fiind o substanță care apare prin procese naturale în corpul nostru. Ea joacă un rol fundamental în formarea cartilagiilor, lubrifierea încheieturiilor, repararea și optimizarea stabilității și elasticității pereților vaselor sanguine.

Idea că o substanță care apare în mod natural, ca glucozamina, să fie tratată ca un medicament, doar pentru maximizarea profiturilor unei companii, este absurdă. Este o dovadă în plus că Bruxelles-EU caută să controleze terapiile naturale ce nu pot fi patentate și să prevină competiția ce vine din partea lor, pentru a proteja cartelul din industria farmaceutică.

 

http://www.nutraingredients.com/Regulation-Policy/UK-court-ruling-spells-trouble-for-glucosamine

Antidepresivele nu previn tentativele de suicid

antidepresiveEste deja un lucru clar: antidepresivele fac mai mult rău decât bine iar ultimul studiu publicat în jurnalul Psihoterapie și Psihosomatice nu face decât să confirme acest lucru. Autorii studiului au efectuat testări exhaustive și au determinat că antidepresivele nu au influențat cu aproape nimic, rata tentativelor de suicid. Ei au cercetat 29 de studii de caz însumând 6934 de pacienți. 7 din 8 tentative de suicid (fără antidepresive) și 13 din 14 cazuri de suicid (cu antidepresive) au fost înregistrate într-un singur studiu de caz. Eliminând această excepție, cercetătorii au tras concluzia că nu există nici o corelare pozitivă între folosirea de antidepresive și tentativele de suicid.

Pentru a vedea o imagine de ansamblu asupra ineficienței antidepresivelor trebuie doar să ne uităm la rezultatele obținute de aceste medicamente de-a lungul anilor. În anii 70 piața antidepresivelor a explodat. Această expansiune continuă a durat până în anii 90 când au apărut primele îndoieli asupra acestor medicamente, considerate panacee universale nu numai pentru bolile și condițiile mentale dar și pentru stări emoționale zilnice. În continuă expansiune este și rata sinuciderilor. Este clar că antidepresivele nu-și fac efectul scontat.

Antidepresivele alterează felul în care sustanțele chimice afectează creierul, de aceea efectele lor secundare pot modifica drastic comportamentul unei persoane. În esență ele funcționează ca o mini-lobotomie. Însă prin aceasta ele cauzează stări de agitație, anxietate, insomnii, ostilitatea, agresiune, manie. Oameniilor le scade empatia față de semenii lor. Doctorul Peter Breggin a studia legătura dintre administrarea antidepresivelor și crimele violente. De multe ori cei care comit aceste crime, iau un tip de antidepresive, însă nu s-a făcut niciodată legătura cu un comportament violent, crimele fiind puse pe condiția preexistentă psihică a criminalului.

În concluzie, antidepresivele nu prea ajută la ceea ce au fost create să combată, multe studii arată efectele negative pe care ele pot să le aibă asupra temperamentului unei persoane, unele chiar afirmă că ar crește tentativele de suicid (cum ar fi studiul dintre cele 29 care prezenta o rata mare de suicid). Ele au fost atât de ineficace în lupta împotriva depresiei că marile companii farmaceutice ca GlaxoSmithKline, AstraZeneca, Pfizer, Merck sau Sanofi nici nu mai încearcă producerea de alte medicamente din această gamă. În urma celor care există deja pe piață rămân doar suspiciuni și întrebări. Și bani, bani foarte mulți pentru companiile producătoare. În cazul tratării depresiei, consilierea psihologică este mult mai bună și eficientă.

http://medicalxpress.com/news/2016-05-antidepressants-suicides.html

http://www1.cbn.com/cbnnews/healthscience/2014/May/Medication-Madness-The-Dark-Side-of-Anti-Depressants

http://www.independent.co.uk/life-style/health-and-families/health-news/anti-depressants-and-other-psychiatric-drugs-do-more-harm-than-good-says-expert-10247352.html

http://medicalxpress.com/news/2015-05-big-pharma-failure-antidepressants.html

Bayer dorește să redevină cea ma urâtă firmă din lume

bayerInformații apărute pe surse în ultima vreme indică că Bayer AG, marea companiei farmaceutică (printre altele) se gândește să facă o ofertă gigantului producător de pesticide și plante rezistente la acele pesticide, Monsanto. Această posibilă achiziționare ar crea cel mai mare producător de semințe modificate genetic și de produse farmaceutice.

Firma germană a început discuții interne și cu consultanți pentru această posibilă achiziție a Monsanto, firma americană fiind evaluată la 43 de miliarde de dolari. Bayer însăși este evaluată la 79 de miliarde de euro, aprox 90 de miliarde de dolari (pentru că industria farmaceutică e mai profitabilă decât cea a pesticidelor).

Desigur, chiar dacă ambele părți se decid în favoarea acestei tranzacții, ea încă poate fi oprită de organele abilitate ale statului. Ele deja au stopat alte achiziții mari chiar în acest an, iar alte două tranzacții: fuziunea dintre Dow Chemicals și DuPont Co. în valoare de 130 de miliarde de dolari și achiziționarea companiei Sygenta de către China în valoare de 43 de miliarde de dolari sunt investigate.

Însă o posibilă combinare între Monsanto și Bayer nu ar încălca legile antitrust pentru că ariile lor de funcționare nu prea se intersectează. Monsanto se ocupă mai mult de producerea pesticidelor și a plantelor care să reziste la aceste substanțe toxice, Bayer se ocupă cu tratarea bolnavilor cu alte substanțe toxice. Se poate spune că domeniile celor două companii sunt complementare: oamenii se îmbolnăvesc consumând alimente stropite de Monsanto, Bayer îi tratează provocându-le alte boli (să le numim ”efecte secundare adverse”) ca nu cumva bolnavii să nu mai fie clienți. O pereche de vis.

Acțiunile lui Monsanto au crescut cu 8.4% la aflarea acestui zvon. Bayer s-ar putea să se afle într-o competiție cu compania BASF, alt gigant farmaceutic german, care se gândea să preia Monsanto. Aceste zvonuri despre interesul lui Bayer ar putea să grăbească venirea unei oferte concrete din partea lui BASF, Practic, Monsanto e ca o fată frumoasă la un bal, la care și Bayer și BASF se gândesc, dar nimeni nu face primul pas pentru că nu știe dacă are ce trebuie să o mulțumească.

Este posibil ca Bayer să se fi săturat să tot audă cât de teribilă organizație este Monsanto, cum ucide  economii cât și oameni cu produsele sale și să fi simțit un fior de mândrie pentru timpurle sale de glorie trecute. Poate că vrea să o detroneze pe Monsanto din această poziție. Poate că Bayer e geloasă pe marșurile pe care Monsanto le are împotriva sa. Și cum compania americană trece printr-o perioadă mai grea (adică o perioadă în care nu adună profitul cu lopata) încearcă să o cumpere. Însă se pare că BASF gândește la fel.

Am o propunere care ar mulțumi toate părțile implicate. Bayer se unește cu BASF și pe urmă cumpără Monsanto. Cooptează și pe Sanofi la treaba asta și construiesc un mare conglomerat al industriei farmaceutice și chimice cu adaos de organisme modificate genetic. Acest conglomerat îl pot numi chiar….IG Farben. Poate de data asta nu vor mai sponzoriza un partid de extremă dreapta să ajungă la putere în Germania, și nu vor mai începe un război mondial pentru a-și urmări interesele lor economice.

http://www.bloomberg.com/news/articles/2016-05-12/bayer-said-to-explore-bid-for-40-billion-seed-company-monsanto